Cardurile pentru prima de carieră didactică ar urma să fie alimentate în perioada noiembrie-decembrie 2026 pentru personalul didactic validat pentru anul școlar/universitar 2025-2026, rămas în activitate în 2026-2027, dar care nu a primit banii, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în consultare publică de Ministerul Finanțelor pe 29 octombrie. Proiectul a fost aprobat de Guvern în ședinta din 30 octombrie.
Măsura vine după ce Ministerul Educației și Cercetării a solicitat prelungirea perioadei de alimentare a cardurilor până la 31 decembrie 2026, conform notei de fundamentare.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2023, cu modificările și completările ulterioare, prevede la art. 61 alin. (15), pentru anul şcolar/universitar 2025-2026, alimentarea măsurilor de susţinere ori de câte ori este necesar, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar/universitar 2025-2026, respectiv până la data de 31 august 2026 pentru anul şcolar 2025-2026 şi, respectiv, până la data de 30 septembrie 2026 pentru anul universitar 2025-2026.
Proiectul autorizează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene să alimenteze, în noiembrie și decembrie 2026, suporturile electronice pentru prima de carieră didactică prevăzută de OUG nr. 58/2023, potrivit edupedu.ro.
Măsura se aplică pentru două categorii de beneficiari:
a) personalul didactic validat în anul școlar/universitar 2025-2026, care rămâne în activitate în anul școlar/universitar 2026-2027, pentru care cardurile au fost emise, dar nu au fost alimentate;
b) personalul didactic identificat în anul școlar/universitar 2025-2026, care rămâne în activitate în 2026-2027, pentru care cardurile nu au fost emise și pentru care sunt clarificate erorile sau neconcordanțele din procesul de validare.
Potrivit proiectului de OUG, beneficiarii incluși în aceste două categorii trebuie să activeze măsura de susținere cel târziu la 14 decembrie 2026.
Pentru beneficiarii cărora nu le-au fost emise cardurile din cauza unor erori sau neconcordanțe, Ministerul Educației și Cercetării va trebui să clarifice situațiile în aplicația informatică dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Termenul prevăzut este de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia