Reforma sanitara va lasa nordul judetului fara compartimente de obstetrica si ginecologie, astfel incit femeile de acolo vor fi nevoite sa vina la Botosani, Dorohoi sau Saveni. Pe lista cu sectiile ce urmeaza a fi restructurate, trimisa Ministerului Sanatatii, in cadrul programului de reforma, se aflau initial toate cele trei maternitati din judet. Reprezentantii Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) spun ca unitatile, care aveau mai mult de 30 de paturi, nu isi mai justificau utilitatea, deoarece numarul nasterilor era foarte mic, iar unele nu aveau nici medici specialisti. In urma discutiilor purtate cu reprezentantii acestor spitale, s-a decis ca de pe lista neagra sa fie scoasa Maternitatea din Saveni. "Dintre celel trei maternitati, la Saveni, sint inregistrare cele mai multe nasteri, media fiind de una pe zi. In plus aici exista si medic specialist", a declarat Rodica Bontas, directorul executiv al ASP. Un alt aspect pentru care s-a decis mentinerea compartimentului este faptul ca Sectia de Medicina Interna, care urma sa preia si paturile de obstetrica si ginecologie, nu are o adresabilitate mai mare, lucru care facea decizia si mai aberanta.
Procesul de restructurare va afecta si bolnavii si salariatii Sanatoriului din Guranda. Astfel, ASF a trimis ministerului doua variante, ambele valabile doar in situatia in care terenul si cladirile, revendicate de fostii proprietari, nu vor fi pierdute in instanta. Astfel, fie va ramine o sectie exterioara a Spitalului de Pneumoftiziologie, fie bolnavii vor fi preluati de Spitalul TBC, in acel loc urmind a lua fiinta o unitate medico-sociala. In cadrul aceluiasi proces, reprezentantii ministerului in teritoriu au mai stabilit ca, in cadrul ultimului spital, sa functioneze o sectie separata de pneumoftiziologie, cu 10 paturi
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia