Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat, pe 22 octombrie, o acțiune, în scopul verificării respectării normelor rutiere și asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ, din municipiul Botoșani, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.
În același context, polițiștii au efectuat verificări la 6 operatori economici, urmărind, în principal, respectarea prevederilor legale privind interzicerea comercializării produselor din tutun și a băuturilor alcoolice către minori.
De asemenea, au fost verificați și instruiți 8 agenți de pază în vederea respectării prevederilor legale și a creșterii gradului de siguranță.
Acțiunea a avut rol preventiv, cu accent pe creșterea vizibilității elementului polițienesc în zona unităților de învățământ, cu scopul descurajării oricăror fapte antisociale.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia