O firmă din Botoșani este suspectată că făcea afaceri ilegale cu obiecte pirotehnice. Polițiștii din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au efectuat, în această săptămână, un control la o unitate comercială din municipiul Botoșani pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că, societatea respectivă nu deținea autorizație de deținere, depozitare și comercializare a obiectelor pirotehnice.
Astfel, polițiștii au identificat 30 de obiecte pirotehnice, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.
„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de comercializarea de către persoane fizice și juridice neautorizate a articolelor pirotehnice din categoria F1”, a transmis IPJ Botoșani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia