Centrul Oftalmologic Alpha Iași SRL va construi la Botoșani o clădire destinată serviciilor medicale. Firma din Iași a depus la Primăria Botoșani documentația necesară în vederea „Construirii imobil cu destinația de servicii medicale (oftalmolofie, stomatologie) și vânzări produse specializate oftalmologice”.
Construcția va fi ridicată pe strada Maxim Gorki, nr. 3, în imediata vecinătate a sediului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, acolo unde firma ieșeană deține o suprafață de 833 mp din acte și 776 mp măsurați.
Noua clădire ar urma să aibă parter și două etaje, cu o suprafața construită maximă de 310,40 mp și o suprafață construită desfășurată maximă de 1008,80 mp.
Vor fi amenajate în zonă și șapte locuri de parcare.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia