Unul dintre medicii cunoscuți ai chirurgiei pediatrice din România, a murit luni dimineață, la vârsta de 75 de ani. Profesorul doctor Gabriel Aprodu, de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, a salvat nenumărați copii din județul Botoșani.
Gabriel Aprodu a avut aproximativ 40 de ani de experiență în chirurgia pediatrică, iar timp de 26 de ani a fost șeful Secției de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică de la Spitalul „Sf. Maria”. În această perioadă, a format mai multe generații de medici și a fost implicat în cazuri complexe de chirurgie pediatrică, potrivit Ziarul de Iasi. Printre intervențiile pentru care este cunoscut se numără operațiile de separare a unor gemene siameze, dar și numeroase intervenții pentru copii cu despicătură labio-palatină, cunoscută în limbaj popular drept „buză de iepure”,
Medicul s-a pensionat în urmă cu aproximativ șase ani. Dr. Dan Apostol, cel care a preluat ulterior funcția de șef al Secției de Chirurgie, a transmis, în numele întregii echipe, un mesaj de condoleanțe și de recunoștință pentru medicul care le-a fost profesor și mentor.
„Am aflat cu profundă tristețe trecerea în neființă a domnului profesor doctor Sandu Gabriel Aprodu, cel care a fost un mentor desăvârșit, un model de profesionalism și care a îndrumat pașii mai multor generații de tineri chirurgi pediatri. Va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre. Rămas-bun, domnule profesor! Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis dr. Dan Apostol, pentru „Ziarul de Iași”.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia