Alertă din cauza prezenței unui urs aproape de Botoșani. Locuitorii avertizați prin Ro-Alert

19 septembrie 2026

Este alertă în apropiere de județul Botoșani din cauza prezenței unui urs. În cursul nopții de 18 spre 19 septembrie, jandarmii suceveni au intervenit în urma unor sesizări privind prezența unui urs în zona localităților Rădășeni și Fălticeni.

În jurul orei 23:40, în localitatea Rădășeni, zona indicată a fost verificată de către echipajele de jandarmerie, însă animalul nu a fost identificat. Pentru informarea și protejarea populației, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava a emis un mesaj RO-ALERT, iar în zonă au fost desfășurate activități de patrulare preventivă, cu utilizarea mijloacelor acustice și luminoase.

În jurul orei 01:30, o nouă sesizare a fost primită din municipiul Fălticeni. Și în acest caz, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava a emis un mesaj RO-ALERT, iar animalul a fost îndepărtat prin utilizarea semnalelor acustice și luminoase, fiind determinat să se deplaseze către zona extravilană.

Totodată, a fost constituită o echipă operativă formată dintr-un reprezentant al unității administrativ-teritoriale și doi vânători din cadrul AJVPS Fălticeni, pentru monitorizarea situației și desfășurarea activităților specifice. La misiune au participat și lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava.

În jurul orei 06:00, în urma unui nou apel la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, jandarmii au efectuat verificări și patrulări în zona din municipiul Fălticeni în care fusese semnalată prezența animalului, fără ca acesta să mai fie observat.

Ulterior, în jurul orei 10:00, prezența ursului a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale unor locuitori din zona „Dumbrava Minunată”, animalul fiind observat în timp ce se deplasa către o zonă împădurită.

În acest moment, sunt desfășurate activități de monitorizare a zonei, iar populația este sfătuită să manifeste prudență, să evite apropierea de animal și să nu îl hrănească.

În cazul în care observați prezența ursului, nu vă apropiați de acesta și nu încercați să îl alungați. Semnalați imediat situația prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia