Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi cu sprijinul polițiștilor Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomîrla și a jandarmilor au acționat, pe 2 iulie, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.
În cadrul activităților au fost legitimate peste 70 de persoane și controlate 67 de autovehicule și 4 localuri publice.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.400 de lei.
Totodată, au fost reținute 4 permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia