FOTO & VIDEO Percheziții în județul Botoșani! Polițiștii au descins în locuințele din două comune

9 iunie 2026

Au fost percheziții, marți, în județul Botoșani, într-un dosar de contrabandă, în urma cărora un bărbat a fost reținut. În cadrul operațiunii Jupiter, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, marți, 9 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, în comunele Pomârla (localitatea Racovăț) și Mihai Eminescu, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea unor infracțiuni de contrabandă.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, la locațiile vizate, au fost descoperite și ridicate în vederea confiscării, aproximativ 3.000 de pachete de țigarete de diferite mărci, de proveniență Duty-free, peste 200 de litri de lichid incolor cu miros specific de alcool, peste 20.000 de lei și mai multe telefoane și dispozitive de stocare.

Totodată, un bărbat de 67 de ani, din comuna Mihai Eminescu, a fost condus la sediul poliției în baza unui mandat de aducere, ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate pentru infracțiunea de contrabandă în formă asimilată, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani. Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Botoșani.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia