Mandat de arestare pentru bărbatul care a ucis un tânăr la discotecă

30 octombrie 2011

Bărbatul de 32 de ani, din satul Hulub, comuna Dângeni, care a înjunghiat mortal, la discotecă, un tânăr de 21 de ani, a fost arestat preventiv. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au dispus, la data de 27 octombrie 2011, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea lui Dumitru Coteaţă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat. 

Totodată, în cursul zilei de 28 octombrie, procurorii au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă  a acestuia. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis cererea procurorilor şi  au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului Coteaţă Dumitru, pentru o perioadă de 29 de zile.         

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în noaptea de 26/27 octombrie 2011, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, bărbatul i-a aplicat victimei în vârstă de 21 de ani, o lovitură cu un cuţit în zona inimii, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acesteia. În acelaşi context, inculpatul a mai aplicat o lovitură cu cuţitul unul alt tânăr, în vârstă de 18 ani.

Ucis la discotecă

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia