Din ce cauză s-a produs accidentul de aseară, în urma căruia unui bătrân de 80 de ani a fost rănit

23 mai 2026

Accidentul de vineri seară de la ieşirea din municipiul Botoşani spre Ştefăneşti Judetul Botosani, DN29D, s-a produs din cauza faptului că şoferul de 80 de ani a fost orbit de soare.

"Pe fondul vizibilității reduse cauzate de lumina intensă a soarelui, șoferul a pierdut controlul direcției de deplasare, fiind proiectat în șanț", au precizat reprezentanţii Poliţiei.

În urma impactului, botoşăneanul de 80 de ani a fost rănit şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Mavromati.

Ştirea iniţială

Un accident rutier a avut loc, vineri seară, în apropierea pădurii Rediu de la ieșirea din Botoșani spre Ștefănești. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani, în eveniment a fost implicată o singură mașină.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, dar și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD. Aceștia au constatat că autoturismul era în șanțul de pe marginea drumului, conducătorul auto fiind încarcerat.

Cu ajutorul accesoriilor specifice, botoșăneanul, în vârstă de 80 de ani, a fost scos din interior. Acesta era conștient, cooperant, a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia