Tragedie! Un copil de patru ani a fost găsit mort într-o baltă

4 mai 2026

O tragedie a avut loc duminică după-amiază, în județul Vrancea. Un copil de patru ani și șase luni a fost găsit mort într-o baltă. Micuțul a plecat de la o locuință din comuna Suraia, unde se afla în vizită, într-o direcție necunoscută și nu a mai putut fi găsit. Au fost mobilizate de urgență efective mărite de polițiști, jandarmi, pompieri, sprijiniți de reprezentanți ai autorităților locale și voluntari, fiind desfășurate activități de căutare în zonă.

După aproximativ o oră de la sesizare, minorul a fost identificat într-o baltă neamenajată, situată la o distanță de aproximativ 1–1,5 km de locul plecării. Acesta a fost scos imediat din apă, fiind inițiate manevre de prim-ajutor până la sosirea echipajului medical.

La fața locului, echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea a constatat decesul minorului. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Vrancea, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia