Botoșăneanul mort în curtea bisericii, în noaptea de Înviere, a fost condus, astăzi, pe ultimul drum. A fost tată nu doar pentru copiii săi, ci și pentru copiii altora

16 aprilie 2026

Joi, 16 aprilie, a fost condus pe ultimul drum Dan Constantinică, botoșăneanul care a murit în noaptea de Înviere, în curtea Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Botoșani. În vârstă de 63 de ani, Dan Constantinică era căsătorit cu Elena și era tatăl a doi copii, Silvia-Daniela și Andreea. În noaptea Învierii, acesta a participat, alături de familie, la slujba oficiată de PS Nichifor Botoșăneanul, la Biserica din Cartierul Parcul Tineretului. Bucuria întâlnirii cu ierarhul și atmosfera de sărbătoare nu prevesteau tragedia ce avea să urmeze.

La un moment dat, bărbatul a început să se simtă rău. Jandarmii prezenți la eveniment au intervenit prompt, efectuând manevre de resuscitare până la sosirea ambulanței. Echipajul medical l-a găsit în stop cardio-respirator, cu fibrilație ventriculară. Deși au continuat eforturile de salvare atât în ambulanță, cât și la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati”, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

În tradiția creștin-ortodoxă, moartea în noaptea de Paști este privită ca un semn de binecuvântare, simbolizând trecerea sufletului către viața veșnică în momentul biruinței lui Hristos asupra morții. Există credința că sufletul celui adormit este primit cu milă în Împărăția Cerurilor. Cu toate acestea, reprezentanții Bisericii subliniază că esențială rămâne viața trăită în credință și pregătirea sufletului, nu momentul trecerii.

„Dumnezeu să-l ierte pe acest om. Nu l-am cunoscut, dar moartea lui mi s-a părut un simbol. Fusese spovedit și împărtășit cu o săptămână înainte, iar în noaptea Învierii a venit la slujbă...”, a mărturisit o persoană apropiată comunității.

Dan Constantinică a fost un enoriaș vrednic, implicat activ încă de la începuturile construcției bisericii, contribuind cu muncă, sprijin logistic și ajutor financiar, spun reprezentanții Parohiei Izvorul Tămăduirii.

Un aspect deosebit îl reprezintă și activitatea familiei sale: soția sa, Elena, asistent maternal profesionist, a crescut de-a lungul anilor mai mulți copii proveniți din medii defavorizate, oferindu-le un cămin și afecțiune. Pentru Dan Constantinică, acești copii au fost tratați ca propriii săi copii, fără nicio diferență.

În serile de priveghi, unul dintre copiii crescuți în familie a venit să-și ia rămas bun. Întrebat dacă a venit să-și vadă „fostul tată”, acesta a răspuns: „Nu doar fostul tată, ci tatăl și mama mea și acum, pentru mângâiere”.

Astăzi, Dan Constantinică a fost înmormântat cu lacrimi, dar și cu nădejde, de către familie, apropiați și comunitatea parohială. Nepotul său, Denis-Andrei, slujitor la altar, continuă drumul credinței pe care bunicul său l-a urmat cu devotament.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia