Un sondaj realizat in rindul cadrelor didactice din cadrul Federaţiei Educaţiei Naţionale la care este afiliat si Sindicatul Invăţămintului Preuniversitar Botoşani arată faptul că mai bine de jumătate dintre dascălii chestionaţi doresc redeschiderea conflictului de muncă şi blocarea activităţilor didactice, inclusiv testele naţionale.Dacă 68 la sută dintre sindicalişti au fost de acord cu redeschiderea conflictului de muncă ceea ce inseamnă blocarea examenelor naţionale, cea mai mare parte din dascăli, adică 82 la sută, susţin blocarea noului an şcolar in cazul in care MEC nu ia nici o măsură in acest sens.Negativ in majoritate a fost insă răspunsul dascălilor privind organizarea de mişcări sindicale care ar putea să afecteze calendarul şcolar.Aceasta a determinat conducerea sindicatelor afiliate Federaţiei Educaţiei Naţionale să amine luarea unor decizii privind organizarea de proteste in invăţămint.