FOTO Șase studenți de la Facultatea de Pompieri, în misiuni alături de salvatorii din Botoșani

9 februarie 2026

Șase studenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de Pompieri desfășoară, în această perioadă, un stagiu de pregătire practică alături de salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, în scopul perfecționării abilităților profesionale și consolidării cunoștințelor dobândite pe parcursul studiilor.

Cei patru studenți se află în etape diferite ale formării profesionale: Cătălin Petrescu și Ionuț Alexandru Frunzuc sunt în ultimul an, pregătiți să facă pasul final spre cariera de ofițer, Robert-Dumitru Stan și Răzvan- Ionuț Tureatcă sunt​ în anul al III-lea, dornici să își consolideze cunoștințele, iar Eusebiu- Mihai Aprotosoaie și Rareș-Mihnea Achiței sunt debutanți, aflați la prima lor experiență de acest gen.

Pe durata stagiului, studenții vor participa atât la activitățile de control, îndrumare și prevenire desfășurate de Inspecția de Prevenire, cât și la misiunile operative ale Detașamentelor de Pompieri Botoșani și Dorohoi, având astfel oportunitatea de a cunoaște în mod direct specificul intervențiilor în situații de urgență.

Urmareste-ne pe Google News

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia