Tragedie! Un bărbat a murit din cauza frigului

9 februarie 2026

Un bărbat în vârstă de 65 de ani din Iași, găsit prăbușit în zona pieței Nicolina și aflat în stare gravă, a murit la spital. Victima a fost descoperită de o patrulă a Poliției Locale prăbușită lângă scările unui magazin. Observând că bărbatul nu reacționa și prezenta semne vitale extrem de slabe, agenții au alertat imediat Serviciul de Ambulanță.

La sosirea echipajului medical, s-a constatat că pacientul se afla în stop cardio-respirator și prezenta o temperatură corporală de doar 26 de grade Celsius.

Deși medicii de pe ambulanță au reușit, prin manevre de resuscitare, să îi repornească inima pentru scurt timp, starea bărbatului a rămas extrem de instabilă pe parcursul transferului către Spitalul Județean „Sf. Spiridon”.

Odată ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), personalul medical a inițiat protocoalele complexe de încălzire internă și externă, continuând simultan manevrele de stabilizare. Din păcate, organismul bărbatului, deja slăbit, nu a mai răspuns tratamentului după ore întregi de eforturi, fiind declarat decesul.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia