Partida FC Botoșani- Metaloglobus va avea loc duminică, ora 17:00, pe Stadionul „Municipal”, duelul urmând să conteze pentru runda a XXVI-a a SuperLigii. În tur, „roș-alb-albaștrii” s-au impus cu scorul de 2-0, golurile fiind marcate de Zoran Mitrov (min. 27) și George Cîmpanu (min.63).
Cele două formații au obiective diametral opuse pe finalul acestui „regular”, scrie site-ul oficial al FC Botoșani. Echipa pregătită de Leo Grozavu luptă pentru a acumula punctele necesare care să-i permită accederea în play-off, în timp ce nou-promovata va încerca să-și mărească zestrea de puncte în încercarea de a aborda cu șanse sezonul de play-out pentru a reuși salvarea de la retrogradare.
Cu 39 de puncte, FC Botoșani a plecat la startul acestei runde de pe locul 6. „Roș-alb-albaștrii” vin după cea mai neagră serie din această ediție a SuperLigii, fiind fără victorie în ultimele 7 meciuri din campionat, seria cuprinzând 3 remize și 4 eșecuri, ultimul dintre acestea fiind în Capitală cu FCSB (2-1).
De partea cealaltă, Metaloglobus ocupă ultimul loc în clasament cu 11 puncte. Trupa pregătită de Mihai Teja, fost principal al FC Botoșani în trecut, vine pe „Municipal” după 6 înfrângeri consecutive. Singurele victorii ale bucureștenilor în acest campionat au fost obținute pe teren propriu cu FCSB și Farul, amble la „indigo” cu scorul de 2-1. În rest, în celelalte partide, nou-promovata a mai înregistrat 5 remize și 18 înfrângeri.
FC Botoșani- Metaloglobus, meci care se va disputa în runda a XXVI-a a acestui sezon regular al SuperLigii, va avea loc pe Stadionul „Municipal”, duminică, 8 februarie, de la ora 17:00, în direct la Digi Sport și Prima Sport.
Antrenorul Leo Grozavu susține că nu va fi o facilă, arătând că Metaloglobus că este o echipă care a pus probleme multor adversari din Superligă. El a cerut jucătorilor săi spirit de sacrificiu.
„S-a dovedit la fotbal de atâta ori că favoritele clachează. Nu aș vrea să cădem cumva în această capcană. Băieții trebuie să realizeze că suntem într-o perioadă mai puțin fastă și e nevoie de rezultate pozitive”, a spus Grozavu.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia