Poliţiştii de frontieră care trebuiau concediaţi s-au îmbolnăvit subit

politia de frontiera IJPF BotosaniPoliţiştii de frontieră din Botoşani care au picat examenul din luna iulie şi care ar fi trebui să fie concediaţi începând de luni îşi păstrează, pentru moment, locurile de muncă la stat. Ei au intrat în concedii medicale, iar conducerea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) se află în imposibilitatea de a-i concedia.

În această situaţie se află nu mai puţin de 41% din toalul celor care urmau să fie disponibilizaţi. Mai exact, din cei 34 de oameni care au picat examenul şi care ar fi trebui să plece acasă, 14 sunt în concediu medical.

Purtătorul de cuvânt al IJPF, Minodora Răcnea, susţine că şefii instituţiei au dispus formarea unei comisii de verificare a situaţiei de fapt. Astfel, lucrătorii IJPF vor merge fie la spital, fie la domiciliile agenţilor pentru a vedea dacă aceştia sunt internaţi sau, respectiv, se află la pat.

Testarea efectuată în urmă cu peste trei luni a vizat 500 de angajaţi, agenţi şi ofiţeri, ai IJPF. Dintre aceştia, 40 au fost puşi imediat la dispoziţia şefului IJPF, urmând a fi disponibilizaţi începând cu luna octombrie. Între timp, şase dintre ei au avut şansa să rămână în instituţie, ca urmare a vacantării unor posturi, pe fondul pensionărilor sau al demisiilor unora dintre angajaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *