Un elev din județul Botoșani a fost lovit cu pumnul în față după ce a ieșit de la școală, iar agresorul a fost prins, în scurt timp, de jandarmi. Cazul s-a petrecut, luni după-amiază, în municipiul Dorohoi.
Un echipaj de jandarmi a fost oprit de un elev în vârstă de 15 ani care s-a plâns că a fost lovit cu pumnul în zona feței de un bărbat, după un conflict spontan izbucnit pe strada Dimitrie Pompeiu.
„Jandarmii, care anterior au supravegheat tranzitul elevilor navetiști în autogara din localitate, în vederea prevenirii faptelor antisociale care i-ar putea afecta, au procedat rapid la căutarea agresorului, după ce acesta plecase de la locul incidentului. Agresorul, un bărbat în vârstă de 20 de ani, a fost depistat în scurt și a fost recunoscut de elevul lovit, care îi reținuse semnalmentele”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean, Dan Izotov.
Jandarmii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe pe numele agresorului. Această faptă este pedepsită cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă.
Ancheta va fi finalizată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi, în vederea continuării cercetărilor.
Jandarmii recomandă celor implicați sau care observă astfel de incidente să rețină cât mai exact semnalmentele agresorului și să solicite intervenția forțelor de ordine în cel mai scurt timp, în mod direct sau prin apel la numărul unic de urgență 112.





























