Spitalul din Botoșani care stă închis de zece ani pentru lucrări. Pacienții tot așteaptă

Un spital din Botoșani, promis de aproape un deceniu, este și acum închis, deși s-a anunțat că este gata de patru ani. Primul constructor a dat faliment, iar o altă firmă încearcă să repare deficiențe grave și să finalizeze lucrările. Între timp, pacienții care au nevoie de asistență medicală vitală stau pe liste de așteptare. Lucrările la spitalul de boli cronice și îngrijiri paliative din Botoșani au început în 2016.

Cinci ani mai târziu, constructorul anunța că si-a terminat treaba. Dar verificările făcute au scos la iveală probleme grave: instalația de gaze medicale era greșită, ușile de la saloane nu respectau standardele, iar clădirea nu avea sisteme de protecție anti-incendiu.

Nici racordarea la utilități nu era gata. Primăria a făcut branșamentele abia în 2022. Între timp, normativele s-au schimbat și proiectul a trebuit actualizat.

Ștefan Vlas, administratorul firmei constructoare: „Recepția nu s-a putut realiza din cauza branșamentelor și iată-ne în 2025 cu aceleași probleme. Sper în câteva luni să putem să predăm”.

Mircea Magdalena, administratorul public al Primăriei Botoșani: „Așteptăm cu mare interes să fie terminate lucrările. Bugetăm în fiecare an aproape 2 milioane de lei pentru eventuale dotări, suntem pregatiți tehnic și medical cu personal”.

Când va fi gata, spitalul va avea 80 de paturi – pentru îngrijiri paliative, recuperare post-AVC și post-traumă. Până atunci, pacienții din zonă sunt pe liste de așteptare, iar unii mor în lipsa îngrijirilor de care au nevoie.

Irina Alecu, medic epidemiolog DSP Botoșani: „În județul Botoșani avem un singur furnizor de îngrijiri paliative în regim privat. Din păcate momentan putem oferi doar 50 de locuri”.

Cei de la Compania Națională de Investiții spun că lucrările sunt realizate în proporție de 90%, dar comunitatea așteaptă de 9 ani ca promisiunea să devină realitate.

Sursa: Stirileprotv.ro

One thought on “Spitalul din Botoșani care stă închis de zece ani pentru lucrări. Pacienții tot așteaptă

  1. Acest spital arata gravitatea lipsei de interes si a incompetentei functionarilor la CNI si Primaria Botosani. Din timpul construirii spitalului au cunoscut deficientele proiectului tehnic, obligatia construirii racordurilor de utilitati, si nu au facut nimic. La sfarsit împreuna cu constructorul au sperat ca vor face presiuni asupra comisiei de receptie si va semna. Iata ca dupa atatea incendii la spitale unde au murit oameni pompierii nu au semnat. Restul comisiei inclusiv inspectoratul constructiilor au semnat cu nepasare. Acum trebuie refacute o parte din lucrari cu alte fonduri foarte mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *