În istoria medicinei românești, numele Alexandru Ciucă (1880–1972) strălucește ca un exemplu de dedicare științifică, dar și de legătură profundă cu locul natal. Originile sale din Săveni, județul Botoșani, reprezintă punctul de plecare al unei cariere remarcabile care a lăsat o amprentă durabilă asupra medicinei veterinare și învățământului superior din România.
Parcursul profesional al lui Alexandru Ciucă a fost unul ascendent, de la medic veterinar la profesor universitar la Facultatea de Medicină Veterinară din București și, ulterior, membru corespondent al Academiei Române în anul 1946. Contribuțiile sale nu s-au limitat la activitatea didactică.
A fost un pionier în cercetarea și combaterea bolilor infecțioase la animale, aducând în România tehnici și metode de diagnostic revoluționare pentru acea vreme.
Una dintre cele mai importante realizări a fost introducerea reacției de fixare a complementului (RFC) în diagnosticarea febrei aftoase, o metodă esențială pentru identificarea rapidă și precisă a virusului. De asemenea, a efectuat cercetări aprofundate privind diagnosticarea antraxului și seroterapia morvei, având un rol crucial în protejarea sănătății animalelor și, implicit, a celei umane. Implicarea sa în producerea de seruri și vaccinuri, în colaborare cu prestigiosul Institut Cantacuzino, a avut un impact major în timpul Războiului Balcanic și al Primului Război Mondial, contribuind la efortul de război și la sănătatea publică.
Drumul lui Alexandru Ciucă în știință s-a intersectat și cu cel al fratelui său, profesorul Mihai Ciucă, un bacteriolog și parazitolog de renume mondial. Amândoi frații, dăruiți științei și culturii, și-au lăsat o moștenire valoroasă nu doar prin munca lor, ci și prin generozitatea de a-și dona colecțiile de artă și documente Academiei Române și altor muzee. Astfel, pasiunea lor pentru cunoaștere a fost transformată într-un patrimoniu accesibil tuturor, reprezentând o dovadă a valorilor promovate de familia Ciucă.
Dincolo de contribuțiile științifice și administrative — precum conducerea Institutului Cantacuzino — Alexandru Ciucă a contribuit la structurarea legislației veterinare și la extinderea rețelelor de diagnostic la nivel național. Impactul său nu a fost doar academic, ci și practic, consolidând bazele medicinei veterinare moderne în România. Rădăcinile sale din Botoșani subliniază legătura puternică dintre un om de știință de anvergură națională și comunitatea locală, demonstrând că excelența poate izvorî din orice colț al țării.
Alexandru Ciucă rămâne o personalitate de referință, al cărui nume este indisolubil legat de progresul științific și de o moștenire culturală ce dă valoare istorică regiunii Botoșani.
