Cel puțin patru persoane au murit și 12 au fost rănite în atacul de sâmbătă dimineață asupra orașului Cernăuți. Acesta este cel mai puternic atac lansat de ruși în regiune, care până acum a fost considerată cea mai sigură din Ucraina.
Rușii au țintit aeroportul din localitate, însă rachetele au lovit un bloc și un autoturism, provocând victimele. De asemenea, s-au declanșat incendii în trei locații diferite. Flăcările au cuprins clădiri administrative, locuințe, două imobile abandonate și mai multe autoturisme.
Din primele informații, cel puțin trei rachete au lovit Cernăuțiul în cursul dimineții de sâmbătă. De asemenea, au fost minim două drone cu explozibil care au atacat zona.
































