Familia medicului din Botoșani mort la 28 de ani încă mai caută răspunsuri pentru moartea fiului lor. Ultima fotografie cu Emanuel

Foto: Ziarul de Iasi

Familia medicului rezident Emanuel Luca, care s-a stins din viață pe 13 aprilie 2025, la 28 de ani, încă mai caută răspunsuri pentru moartea fiului. Aceștia au fost în mod repetat la Iași, la Institutul de Medicină Legală, și au vorbit inclusiv cu medici de la Institutul de Gastroenterologie, de la Spitalul „Sf. Spiridon”.

Răspunsurile primite nu i-au mulțumit. Mama acestuia, Maria Luca, a precizat pentru „Ziarul de Iași” că familia este convinsă de faptul că Emanuel Luca a murit de epuizare și stres, în urma programului încărcat pe care-l avea ca medic rezident. Dar din discuțiile cu medicii, aceștia au încercat să o contrazică și să-i explice că trebuie să existe o altă cauză, care ar urma să fie scoasă în evidență de autopsie. Rezultatele de la aceasta nu sunt încă finalizate, nu le-a primit nici familie, iar aceste fapte au fost confirmate și separat de către „Ziarul de Iași”.

Mama lui Emanuel a pus la dispoziție și ultima fotografie cu tânărul în viață. Vineri seara, cu o zi înainte să moară, vorbea prin mesaje cu mama sa și i-a trimis-o. Un student venit în practică la spital l-a fotografiat în timpul unei proceduri de colonoscopie.

„Mi-a făcut colega poze pe ascuns. E la spital, făceam o colonoscopie”, a fost mesajul de Emanuel Luca.

Citește mai mult aici!

 

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *