
Cel puţin asta susţine Ada Macovei, inspectorul general al ISJ, care a atenţionat primarii, în cadrul unei întâlniri, că inginerul Gheorghe Pleşca, fost şef Serviciu investiţii în cadrul Inspectoratului Şcolar, nu mai lucrează în inspectorat din luna septembrie a anului trecut. În ciuda acestui fapt, „el îşi păstrează această funcţie în discuţiile pe care le are cu dumneavostră şi nu mai este nici angajat al Băncii Mondiale„, a spus Ada Macovei, care a precizat că nu deţine dovezi scrise în acest sens, ci doar a auzit acest lucru verbal, de la unii primari.
Declaraţia a fost făcută de inspectorul general al IŞJ după ce primarul comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, a ridicat problema construcţiei unor grădiniţe prin Banca Mondială. Ada Macovei a spus că într-o lună, maxim două luni, Banca Mondială va organiza un concurs la Bucureşti, pentru a desemna şi un reprezentant la Botoşani.






























