Peste 500 de angajaţi ai Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră au intrat, de miercuri, în febra examenului pentru a rămâne pe posturi. Peste 230 dintre aceştia (din două ture de serviciu de la cele cinci sectoare Darabani, Stânca, Dorohoi, Româneşti şi Rădăuţi Prut) susţin examenul de departajare miercuri, alţi peste 230 ( din celelalte două ture) vor da examen joi, iar restul vineri, pentru cei de la sediul inspectoratului. Ei vor susţine un test grilă cu 25 de întrebări, cu câte 4 puncte pentru fiecare răspuns corect. Cei care vor pleca acasă vor fi ultimii clasaţi în ierarhia întocmită în funcţie de punctajul obţinut, fără a fi necesar obţinerea unui barem minim.
„După ce dau examen, urmează perioada de contestaţii. După ce trece şi perioada de contestaţii, se afişează rezultatul final. Cei cu puntajul cel mai mic rămân puşi la dispoziţie, iar ceilalţi rămân pe post. Cei puşi la dispoziţie vor rămâne în inspectorat până la 1 octombrie, cu posibilitatea prelungirii punerii la dispoziţie încă trei luni. În acest timp, ei vor beneficia de aceleaşi drepturi”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră, Minodora Răcnea.
La finalul concursului, vor pleca acasă 40 de angajaţi ai Poliţiei de Frontieră Botoşani.




























Din nou la stână..acolo unde le este locul….pentru că de acolo s-au angajat majoritatea dintre ei,astăzi posesori de diplome de BAC!