Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean va elabora, la începutul anului şcolar, o scrisoare metodică către toţi învăţătorii din judeţ, sub formă de recomandare, prin care îi va ruga să calculeze strict volumul de teme pe care îl dau copiilor, astfel încât acestea să fie reduse foarte mult, mai ales la clasele primare. Învăţătorii vor fi monitorizaţi de IŞJ, pentru a vedea dacă duc la îndeplinire această sarcină de serviciu.„La clasele primare copiii încă mai au nevoie de timp liber pentru joacă, pentru socializare, pentru definirea relaţiei cu familia şi cu grupul de prieteni. Recomandarea va fi oarecum o solicitare, pentru că va fi urmărită dacă se duce sau nu la îndeplinire. Am să fac apel, încă o dată, la cadrele didactice din învăţământul primar să stabilească împreună cu părinţii exact cantitatea şi volumul de teme pe care aceştia din urmă îl cer, pentru că am întâlnit foarte mulţi părinţi care consideră că actul didactic trebuie desăvârşit prin temele de acasă şi se exagerează din păcate, iar aceşti copii devin copii obosiţi, care după evaluarea de la clasa VIII-a şi admiterea în liceu crează probleme, în sensul în care refuză anumite discipline, anumite teme pe care le au de făcut , din această cauză„, a spus Ada Macovei, inspector general al IŞJ.
Reprezentanţii IŞJ consideră că volumul de teme zilnic pentru un elev nu trebuie să depăşească o oră.































Dar pentru cei care vin cu temele nefacute nu stabileste doamna Ada volumul de teme. dar pentru cei care se inscriu cu nescolarizati de ce nu sare Ada in ajutor. Hai sa fim seriosi, Multi din mediul rural isi fac numai temele. Astia muncesc in agricultura sau la animale pentru toti cei de la oras. Am spus-o si o repet: daca parintii celor de la tara ar avea aceeasi atitudine, acelasi interes, fata de invatatura ca cei de la oras, am fi campioni. Multi nu au ce manca, altii vin fara sosete in papuci sau cizme in miez de iarna si ne mai cere sa facem performanta. E destuta performanta ș icompetenta la cei de la PDL. Lasati-i asa ca sunt destul de competitivi.