Un fost deputat din Botoșani este în doliu după ce tatăl său s-a stins din viață. Gheorghe Ghervasuc, tatăl fostului parlamentar Liliana Ghervasuc, a murit la vârsta de 84 de ani.
„Regretele mele sunt despre faptul că nu am petrecut mai mult timp cu tatăl meu. Regret că n-am avut mai mult timp liber, că nu i-am spus tatălui meu cât de mult îl iubesc și cât de mult îl prețuiesc, că viața este prea scurtă și se duce fără să realizăm că ne răpește pe cei dragi de lângă noi și ne lasă, mult prea repede uneori, singuri și uitați, fără drept de apel în a schimba ceva. Odihnă cea veșnică dă-i-o lui Doamne și lumina cea fără de sfârșit să-i strălucească lui”, a transmis Liliana Ghervasuc.
Liliana Mincă (Ghervasuc) a fost aleasă deputat în 2012 din partea grupului parlamentar Democrat și Popular.