Încă un copil mort după incendiul de la Corni

Cand au ajuns pompierii la fata locului, copilul era decedat
Cand au ajuns pompierii la fata locului, copilul era decedat

Un băieţel de un an şi jumătate a murit duminică, după ce fratele acestuia, de doi ani şi nouă luni, a fost găsit decedat, după ce casa lor a fost cuprinsă de flăcări. Cei doi fraţi, care după incendiu se mai aflau în viaţă au fost transportaţi de urgenţă cu elicopterul SMURD la Spitalul Floreasca din Bucureşti, iar de acolo la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru unul dintre ei. Este vorba de băieţelul de un an şi jumătate, care avea arsuri pe 90% din suprafaţa corpului.

Veştile nu sunt tocmai bune nici pentru fetiţa de trei ani şi zece luni, care este sub îngrijiri medicale. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire. Ei susţin că aceasta are arsuri pe 20% din corp, însă, din păcate, sunt afectate căile respiratorii.

Cei trei cpoiii se aflau, sâmbătă seară, singuri acasă, mama lor de 22 de ani fiind plecată de acasă, iar tatăl la muncă în străinătate. Un jar căzut din sobă a aprins covoarele din dormitor, declansând incenmdierea locuinţei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *