Alexandru Borcea, de la Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi, care a fost găsit mort în casă, este plâns de comunitatea din Hilișeu Cloșca și nu numai. Rude, colegi, prieteni au transmis mesaje de regret pe rețelele de socializare când au aflat vestea morții sale.
În vârstă de 15 ani, Alex a fost duminică să joace fotbal, iar acasă i s-a făcut rău. Din păcate cadrele medicale chemate la locul respectiv nu au mai putut face nimic pentru el.
„A fost ieri (n.r. duminică) și a jucat fotbal și a făcut prea mult efort. Dar nu știm încă nimic sigur, e la IML”, ne-a spus o cunoștință a acestuia.
Trupul neînsuflețit al acestuia a fost ridicat de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. Pe 25 septembrie, Alex ar fi împlinit 16 ani.
Iată câteva dintre mesajele transmise de apropiați:
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia