Noi acțiuni anti COVID la Botoșani. Zeci de locații și mijloace de transport verificate de polițiști

Ample acțiuni ale oamenilor legii, la Botoșani. pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus. Controalele au vizat respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat si au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici dar şi mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean.

Astfel, în ultimele 24  de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate 53 de locații și peste 100 de mijloace de transport persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.800 de lei, astfel: 39 de sancţiuni, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală și 4 sancțiuni, persoanelor identificate că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație.

Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru verificarea modului în care sunt respectate noile restricții impuse de către autorități., se mai arată în informarea IPJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *