Cei trei locuiesc în Parcul Tineretului şi s-au racordat ilegal. Luni, poliţiştii botoşăneni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-un imobil ( bloc de locuinţe ) situat pe strada Parcul Tineretului din municipiul Botoşani există improvizate branşamente la un tablou electric de pe palierul etajului I. La trei apartamente din imobil au fost identificaţi Laurenta A, Viorel F. şi Ioan D., care aveau montaţi conductori electrici de la tabloul electric principal, de pe palier, până la apartamentele lor. La faţa locului au fost solicitaţi lucrătorii E-ON Moldova, care au luat măsura anulării branşamentelor ilegale. Cei trei sunt cerceta’i pentru furt.





























