Accident pe raza județului Botoșani produs de un tânăr de 22 de ani

ambulanta politie accident unteni- botosaniUn tânăr de 22 de ani a urcat la volan fără permis și a produs un accident. Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Vlăsineşti, aflaţi în exercitatrea atribuţiilor de serviciu, au constatat că pe drumul comunal din localitatea Ungureni a avut loc un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, în care au fost implicate două vehicule.

Cu ocazia controlului, s-a stabilit că unul dintre conducătorii auto, un tânăr de 22 de ani, nu avea asupra sa actul de identitatea sau documentele vehiculului.

În urma verificărilor efectuate a rezultat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar remorca pe care o tracta nu figurează ca înregistrată sau înmatriculată în circulaţie.

Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis şi punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *