Personalul disponibilizat care va fi preluat de municipalitate prin transfer va fi evaluat

29 august 2010

Personalul disponibilizat care va fi preluat de municipalitate prin transfer va fi evaluat. Primarul Cătălin Flutur a declarat că transferul funcţionarilor de instituţii publice disponibilizat se va face în momentul în care va exista acordul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

“Deocamdată nici nu am cerut acest acord. Vreau să văd pentru cine îl cer. Trebuie să îl cer pentru nişte persoane anume. Trebuie să facem o evaluare, ca să vedem cine se potriveşte pentru posturile vacante din instituţia noastră. Dacă unul a fost consilier la Agenţia de Şomaj, iar mie îmi trebuie la registrul agricol, asta nu înseamnă că unul care a adunat toată ziua date despre şomeri poate fi bun pe acest post. Va trebui să facem o selecţie a personalului, să luăm oameni pe meserie care să se potrivească la noi. Nu îi vom lua numai de dragul de a-i salva”, a precizat primarul Cătălin Flutur. El a mai spus că fiind funcţionari publici, avizul de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici este mai mult decât necesar. Edilul municipiului Botoşani spune că are deja, în momentul de faţă, o listă cu CV-urile depuse de unii funcţionari publici rămaşi pe dinafară la celelalte instituţii publice din judeţ.

 “Am CV-uri depuse de funcţionari de la Casa Judeţeană de Pensii, de la Direcţia Muncii, aştept să văd ce se întâmplă şi la Prefectură şi de acolo o să alegem oamenii, dar cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici”, a adăugat primarul municipiului Botoşani. Pentru cele 25 de posturi vacante pe care le are, Primaria are nevoie de economişti, jurişti şi de personal cu studii tehnice

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia