Un tânăr a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore în arestul Inspectoratului de Poliție Botoşani, în urma unui control asupra mașinii pe care o conducea. Poliţiştii orașului Ștefănești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Stânca, au oprit în trafic autoturismul condus de tânărul de 20 de ani, din localitate.
În urma verificării interiorului autoturismului, au fost identificate trei colete voluminoase ce conțineau cantitatea totală de 105.400 țigarete (5.270 pachete) marca Ashima, fără timbru de acciză, proveniență Dutty Free.
Cantitatea de țigări identificată, în valoare de aproximativ 52.700 lei a fost ridicată în vederea indisponibilizării și confiscării speciale, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 8.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul Poliției orașului Ștefănești.
Tânărului i-au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”. Faţă de autor s-a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore în arestul IPJ Botoşani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia
[…] citeste mai mult aici […]