A furat o mașină și s-a răsturnat cu ea într-un șanț. După accident, șoferul a plecat acasă

16 iulie 2017

masina-in-sant1-300x242Un bărbat a furat, sâmbătă seară, o mașină și s-a răsturnat cu ea într-un șanț, iar, după accident, șoferul a plecat acasă.

Proprietarul, un tânăr de 19 ani, a sesizat poliţiştii cu privire la faptul că și-a găsit autoturismul, avariat, într-un șanț de pe marginea DJ 298, în localitatea Dumeni, comuna George Enescu.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în cursul zilei de sâmbătă, G. C., de 40 ani, din comuna George Enescu, a condus autoturismul respectiv pe D.J. 298, pe raza localităţii Dumeni şi, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, derapând în șanțul de pe marginea drumului.

like facebookBărbatul a fost depistat pe raza localității de domiciliu, imediat după producerea evenimentului rutier. Cercetările ulterioare au stabilit că acesta a luat autoturismul fără acordul proprietarului, maşina aflându-se parcată la locuinţa celui din urmă.

Potrivit Poliției, în cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “A furat o mașină și s-a răsturnat cu ea într-un șanț. După accident, șoferul a plecat acasă”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia