Casă inundată in a doua zi din 2010

Simbătă, 2 ianuarie, pompierii Detaşamentului Botoşani au intervenit pentru evacuarea a cca. 7 m.c. de apă dintr-o locuinţă situată pe strada Călugăreni din municipiul Botoşani se arata intr-un comunicat al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta. Proprietara locuinţei a povestit că in noaptea de 1 spre 2 ianuarie a fost plecată de acasă. Simbătă dimineaţă cind s-a intors la domiciliu a constatat că bucătăria, holul şi beciul locuinţei au fost iinundate după ce un racord flexibil de la bucătărie care făcea alimentarea cu apă s-a fisurat. Prin intervenţia pompierilor au fost salvate bunuri materiale in valoare de 10.000 lei.