Încă un accident de circulație a avut loc, marți seară, pe E 58. Un camion încărcat cu floarea soarelui s-a răsturnat la ieșire din localitatea Cotu.
Șoferul, Vasilică Stoiu, în vârstă de 43 de ani, conducea autovehicolul dinspre Botoșani spre Iași, iar la un moment dat, într-o rampă, camionul a intrat în balans și s-a răsturnat pe partea stângă a drumului.
Șoferul este din Tulcea și a fost rănit ușor. El a primit îngrijiri medicale de la un echipaj SMURD, apoi a fost transportat la spital.![]()
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri, care intervin pentru eliminarea oricărui pericol întrucât sunt scurgeri de carburanți.
Se pare că autovehicolul făcea parte dintr-un convoi care se deplasa în aceeași direcție de mers.
„Din accident a rezultat o victimă, respectiv conducătorul auto, care a reușit și a ieșit singur, ajutat de ceilalți colegi cu care se deplasa în coloană. Din spusele colegilor, se pare că autotrenul ar fi avut o defecțiune la sistemul de rulare, fapt care a condus la producerea accidentului. Victima a fost predată echipajului de Terapie Intensivă.[…] În acest moment, lucrăm pentru îndepărtarea celorlalte pericole, inclusiv încercăm să dirijăm combustibilul scurs din rezervor pentru a nu produce alte pagube, atât cerealelor care s-au împrăștiat pe carosabil, dar și în mod special mediului, existând o cantitate mare de motorină care se scurge încă din rezervor ”, a spus Narcis Jachel, șef Detașament de Pompieri ISU Botoșani.




































Nu înțeleg de unde atâtea accidente . Drumul este bun, doar prezintă câteva denivelări …. Ca sa citam oficialitățile 🙁