Biroul de presa al PNL: Declaraţiile lui Ţurcanu pot prejudicia evoluţia negocierilor din cadrul PNL

10 martie 2009

Penultima delegaÅ£ie permanentă teritorială a validat o echipă formată din cei trei parlamentari liberali de Botoşani pentru a purta discuÅ£ii cu preşedinÅ£ii altor filiale din Å£ară şi cu parlamentarii cu privire la necesitatea organizării unui Congres extraordinar al PNL iar, in eventualitatea organizării acestuia, susÅ£inerea unuia sau altuia dintre candidaÅ£i, tot in urma unor negocieri purtate in interesul filialei PNL Botoşani, se precizeaza intr-un comunicat de presa remis de organizatia judeteana. In urma primelor negocieri această echipă a susÅ£inut organizarea Congresului extraordinar, urmind ca de aici in colo, să poarte negocieri cu privire la susÅ£inerea unuia sau altuia dintre candidaÅ£i. De remarcat că aceste negocieri pot fi purtate chiar pină in momentul declanşării procedurii de vot. Singurul dintre membrii echipei care a făcut declaraÅ£ii publice cu privire la susÅ£inerea unuia dintre candidaÅ£i este deputatul Florin Å¢urcanu. Aceste declaraÅ£ii pot prejudicia evoluÅ£ia negocierilor acestei echipe. Nu suntem de acord cu această abordare a problemelor, in condiÅ£iile in care, unul dintre membrii echipei nu face altceva decit să traficheze cu voturile delegaÅ£ilor botoşăneni la Congres. Considerăm că toÅ£i delegaÅ£ii la Congres au experienÅ£a şi maturitatea politică necesară pentru a nu se lăsa influenÅ£aÅ£i de această tehnică de manipulare media şi telefonică. Avem credinÅ£a că acest Congres va constitui un eveniment de coeziune şi intărire a PartiduluiA NaÅ£ional Liberal, fapt care il va aduce cit mai curind la guvernare", se mai arata in comunicat.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia