Cetăţenii care nu au posibilitatea financiară de a contribui cu procentul legal pentru anveloparea termică a blocului pot fi scutiţi de suma respectivă. Primarul municipiului Cătălin Flutur a declarat că procentul de contribuţie care revine fiecărei părţi implicare s-a schimbat, in sensul că din acest an statul va contribui cu 50%, autorităţile locale cu 30%, iar locatarii cu 20%. Acesta a mai precizat că in baza unor anchete sociale se va stabili dacă anumiţi cetăţeni nu au posibilitatea financiară de a asigura cei 20%, in condiţiile in care, aşa cum arată programul guvernamental, ori se reabilitează termic tot blocul ori deloc. "Sunt alocaţi foarte mulţi bani pe acest program, ne vom strădui să ne căutăm partea de cofinanţare. Va fi o dispensă acolo unde proprietarii de apartamente nu işi pot permite să pună nici măcar cei 20%, in baza unei anchete sociale, vor fi ajutaţi de primărie", a declarat primarul Flutur. In condiţiile unui an financiar greu, municipalitatea susţine că va construi bugetul in asa fel incat prioritate să aibă asigurarea părţii de cofinanţare, fie că este vorba de programul de anvelopare termică, fie că este vorba de alt proiect.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia