Senatul a adoptat propunerea legislativă privind modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 care prevede că reprezentantul elevilor va redeveni membru cu drept de vot în Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ din ciclul liceal şi postliceal.
“Până în anul 2011 elevii erau reprezentați în Consiliul de adminsitrație iar odată cu adoptarea legii educației acestora le-a fost luat dreptul de vot, elevii nemaifiind prezenți în procesul de luare a deciziilor în cadrul unităților de învățământ. Prezenta modificare legislativă este un important punct de plecare în democratizarea sistemului de învățământ. Elevii îşi vor desemna așadar democratic reprezentantul în acest for de decizie. În cazul unităţilor de învăţământ care nu au ciclu liceal, reprezentantul elevilor va avea statut de observator. Pentru realizarea proiectului de act normativ au fost consultate organizaţiile reprezentative ale elevilor din țară. În cazul acestui act normativ Senatul a fost Cameră decizională, iar legea își va urma traseul, mergând la promulgare la președintele României” a declarat senatorul Doina Federovici.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia