CNA loveste piata auto

In cadrul unei intilniri pe care reprezentantii CNA au avut-o cu directorii de marketing ai posturilor de televiziune au fost adoptate o serie de masuri menite sa clarifice "informatiile ascunse" pe care unele dintre produsele promovate le contin. Cea mai importanta dintre aceste decizii se refera la obligativitatea afisarii pretului standard si nu CIP la automobile. O alta decizie prevede ca toate reclamele la produse si servicii trebuie sa aiba TVA-ul inclus in pretul afisat.
In privinta reclamei la medicamente, posturile de radio si de televiziune au fost atentionate sa respecte intru totul Decizia CNA nr. 254/2004 privind publicitatea, sponsorizarea si teleshopping-ul, in sensul ca textul avertizarii trebuie sa respecte durata prevazuta in art. 40 al. 4 lit. a de 6 secunde, sa fie lizibil si sa se citeasca normal.
Posturile nu vor mai primi din partea CNA solicitarea sa opreasca spoturile, ci vor fi sanctionate pentru nerespectarea legislatiei. HotNews.ro