Campanie derulată de ISU pe Pietonalul Unirii privind privind directionarea a 2% din impozitul pe venit pentru SMURD

campanie ISU SMURDAngajaţii Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-au aflat, sâmbătă, pe Pietonalul Unirii, pentru a-i informa pe botoşăneni că pot să doneze 2% din impozitul pe venit pentru susţinerea activităţii SUMRD.

Acţiunea face parte dintr-o campanie derulată de ISU Botoşani şi Fundaţia pentru SMURD. Cu acest prilej, botoşănenii care au trecut pe Pietonal au putut să-şi ia tensiunea gratis.

Botoşănenii care doresc să se alăture campaniei noastre, pot completa formularul 2% pentru SMURD. Scopul campaniei din acest an este acela de a achiziţiona un avion sanitar pentru urgenţe medicale. În acest fel botoşănenii se pot alătura misiunii noastre nobile de a salva vieţi. Acest avion va deservi întreg teritoriul ţării. Proiectul a fost demarat în 2011. Atunci s-au strâns fonduri tot pentru achiziţionarea acestui avion, nu au ajuns fondurile şi s-a continuat această campanie pe parcursul anului 2012„, a spus Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoşani.

campanie ISU SMURDCei care doresc să sprijine Fundaţia pentru SMURD pot completa un formular 2% pentru SMURD, fie la sediul ISU Botoşani, fie îl pot descărca de pe site-ul Fundaţia pentru SMURD sau ISU Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *