Control la grătare de 1 mai. Vezi ce sancţiuni a dat Garda de Mediu!

controale picnicComisarii Gărzii de Mediu împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi au verificat, marţi, zonele unde botoşănenii fac grătare. Au fost verificate mai multe zone, respectiv Baisa, Cornişa, Ipoteşti-Lacul cu nuferi.

Rodica Zelică, comsiar şef al Gărzii de Mediu Botoşani, a declarat că acţiunile vor avea un caracter preventiv şi nu vor primi amenzi cei care merg la picnic în zone încă neamenajate, însă botoşănenii au fost sfătuiţi să îşi adune la sfârşit resturile şi deşeurile.

Au loc acţiuni de control în toate zonele de agrement, considerate pentru locuitorii judeţului Botoşani zone de picnic. Unităţile administrativ teritoriale au obligaţia de a inventaria toate amplsamentele care vor avea ca destinaţie zone de picnic şi cât se poate de repede, până la aplicarea normelor tehnice să amenajeze grătarele în vederea folosirii acestora de către cetăţeni. Pe toată perioada, comisarii Gărzii de Mediu, în urma verificărilor, au înmânat pliante împreună cu Jandarmeria şi Poliţia, pentru cunoaşterea legii şi a măsurilor la care se expun în cazul nerespectării acestora„, a declarat Rodica Zelincă.

controale picnic Cei câţiva zeci de botoşăneni care au ieşit la iarbă verde s-au arătat nemulţumiţi că municipalitatea nu a amenjat încă zone pentru picnic.

Este undeva amenajat ceva. Să se amenajeze locuri pentru grătare, iar acest lucru trebuia făcut de mult timp. Aţi văzut cum rămâne în urmă„, a declarat unul dintre botoşăneni.

Dat fiind faptul că la această dată nu există încă normele de aplicare a Legii picnicului, comisarii Gărzii de Mediu au aplicat doar avertismente, deşi legea prevede sancţiuni între 100 şi 5000 lei. Acestea au fost date pentru folosirea necorespunzătoare a grătarelor, pentru utilizarea acestora ca urmare a unor reclamaţii în afara zonelor amenajate. O reclamaţie de acest gen a fost la Baisa.

One thought on “Control la grătare de 1 mai. Vezi ce sancţiuni a dat Garda de Mediu!

  1. Suntem cel mai verde oras dar nu avem locuri de agrement!!!
    Daca cineva considera Cornisa zona de agrement inseamna ca tot judetul poate fi considerat un imens loc de agrement.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *