Traian Băsescu l-a desemnat premier pe Victor Ponta

Presedintele PSD Victor Ponta
Presedintele PSD Victor Ponta

Decretul privind desemnarea de către preşedintele Traian Băsescu a preşedintelui PSD, Victor Ponta, pentru funcţia de prim-ministru a fost publicat, vineri seară, în Monitorul Oficial.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a susţinut vineri, 27 aprilie, la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă, în cadrul căreia a anunţat numele primului-ministru desemnat, potrivit site-ului oficial al presedinţiei.

Vă pot prezenta foarte pe scurt poziţia fiecărui partid pentru a înţelege la ce ne putem aştepta. Minorităţile au spus că vor rămâne consecvente abordării pe care au avut-o dintotdeauna: vor susţine orice prim-ministru desemnat. UNPR nu a avut o propunere pentru funcţia de prim-ministru. Mesajul principal al UNPR este cel care l-a definit şi până acum, adică stabilitate. UDMR nu a avut o opţiune pentru desemnarea unui prim-ministru. PDL nu a avut o opţiune pentru desemnarea unui prim-ministru. PSD este singurul partid care a avut o opţiune pentru desemnarea unui prim-ministru, opţiune care a fost susţinută şi de PNL, şi de PC. Ca atare, există un singur nume pronunţat în cadrul consultărilor, şi acesta este Victor Ponta. Drept pentru care l-am invitat pe domnul Victor Ponta la Cotroceni, am semnat decretul şi îi încredinţez misiunea de a forma noul cabinet„, a declarat preşedintele Traian Băsescu.

Acesta a precizat că vineri nu s-a întâmplat nimic dramatic pentru România, ci doar un proces democratic, desfăşurat în Parlament, care a probat că guvernul Mihai Ungureanu nu mai avea majoritate parlamentară. 

Îl invit pe domnul prim-ministru desemnat, Victor Ponta, să vă confirme că este desemnat şi de astăzi îşi asumă responsabilitatea guvernării. Vă rog, domnule prim-ministru„, a mai spus Băsescu.

Victor Ponta va trebui să formeze un nou guvern care să obţină în Parlament, în cel mai scurt timp posibil, votul de investitură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *