Andrei Dolineaschi: „Este o victorie a românilor care au ieşit în stradă la începutul acestui an”

Presedintele executiv al PSD, Andrei Dolineaschi
Presedintele executiv al PSD, Andrei Dolineaschi

Deputatul PSD, Andrei Dolineaschi, a declarat, imediat după adoptarea moţiunii de cenzură a Opoziţiei, că destituirea Guvernului Unugreanu este o victorie a românilor care au ieşit în stradă în lunile ianuarie şi februarie.

Sunt convins că paralamentarii din arcul guvernamental care s-au alăturat Opoziţiei nu ar fi făcut acest gest dacă la începutul acestui an nu ar fi fost acele proteste spontane ale românilor care au strigat împotriva regimului portocaliu. Este deci victoria românilor care au ieşit în stradă la începutul acestui an. Parlamentarii Opoziţiei, printre care, cu onoare mă număr şi eu, nu au făcut altceva decât să ducă la îndeplinire această misiune pe care au primit-o din partea alegătorilor”, a declarat vicepreşedintele PSD Botoşani.

Pe de altă parte, deputatul social-democrat a spus că mai sunt că bătălii care trebuie câştigate în următoarele zile, cea mai importantă fiind aceea de a insta un guvern USL la Palatul Victoria.

Dacă domnul preşedinte Traian Băsescu nu va ţine cont nici de această dată de majoritatea parlamentară, va trebuie să rămânem uniţi şi să respingem orice încercare a Cotroceniului de a impune un Guvern, împotriva realităţii pe care am văzut-o azi în Parlament”, a mai spus Dolineaschi.

2 thoughts on “Andrei Dolineaschi: „Este o victorie a românilor care au ieşit în stradă la începutul acestui an”

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Sa vedem cat o sa dureze „victoria” asta, insa ma indoiesc ca va fi o perioada lunga pentru ca Guvernul Ponta nu are cu ce, asta se stie.

  2. Mare dreptate aveti, domnule Dolineaschi, si la Botosani” CETATENII ONESTI” au „VENIT SEARA LA PROTEST”,( asa cum spuneau zilnic intr-o poezie, scrisa acolo in strada, pe timpul protestelor), timp de 90 de zile( intre 15 .01. – 14 .04. 2012) , fara intrerupere, chiar daca era ninsoare, ger de minus 28 grade, ploaie, vant sau furtuna…spiritul civic s-a manifestat permanent in acest interval si la BOTOSANI….PICATURA CHINEZEASCA A ERODAT SISTEMUL PORTOCALIU…. si iata!!… efectul s-a produs….SI ”GUVERNUL DE BEIZADELE, ADUNAT DIN CAFENELE” AL SPIONULUI MRU A DEVENIT ISTORIE, CA SI CEL AL LUI BOC 1,2,3..ETC ……. ACUM, RATIUNEA VA TREBUI SA INVINGA!!!…. ATAT IN PLAN CENTRAL, CAT SI IN CEL LOCAL …. SA NU REPETATI GRESELILE PREDECESORILOR….NUMITI TEHNOCRATI, PROFESIONISTI IN FUNCTIILE DE RASPUNDERE…ACESTA SA FIE CRITERIUL PRINCIPAL SI NU CEL AL POILTICULUI IN MOD EXCESIV…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *