A fost inaugurat punctul de preluare date biometrice pentru eliberarea paşapoartelor de la Dorohoi

inaugurare statie mobila  pasapoarte DorohoiBotoşănenii care locuiesc în nordul judeţului vor putea solicita paşapoarte fără a mai fi nevoiţi să se deplaseze la Botoşani.

Joi, a fost inaugurată la Dorohoi o statie mobilă de preluare imagini pentru eliberarea de paşapoarte.

La eveniment a participat prefectul Cristian Roman şi şeful Direcţiei Generale de Paşapoarte, Aurel Sime. Cei doi au fost primiţi cu pâine şi sare.

Staţia funcţionează în fostul Oficiu prefectural de la Dorohoi.

inaugurare statie mobila pasapoarte DorohoiDocumentele locuitorilor din zonă vor fi preluate la Dorohoi, iar după confecţionarea paşapoartelor la Bucureşti, acestea vor fi eliberate la Dorohoi în acelaşi centru.

One thought on “A fost inaugurat punctul de preluare date biometrice pentru eliberarea paşapoartelor de la Dorohoi

  1. E bine ca si la Dorohoi fuynctioneaza un oficiu pentru eliberarea pasapoartelor.
    Insa ar fi si mai bine daca prefectul s-ar ocupa personal – pe ultima suta de metri – pentru deschiderea punctului de trecere de la Raocvat. Ne-ar dovedi
    ca, in sfirsit, a rezolvat si el o problema pentru botosaneni.Pentru ca, pina acum, a semnat doar ordine si a asistat la diverse ceremonii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *