Liderul LSI: Noi am mai fost o dată subiect de campanie electorală şi nu mai dorim să fim

Liviu Axinte, liderul LSI Botosani
Liviu Axinte, liderul LSI Botosani

Promisiunile guvernanţilor de revenire a salariilor la nivelul celor de dinainte de 1 iunie 2010 sunt pur electorale. Cel puţin aceasta este părerea sindicaliştilor din învăţământul botoşănean. Liviu Axinte, liderul LSI Botoşani, a declarat că acest subiect ar fi trebuit să fie tranşat în afara perioadei electorale şi să fie un subiect de normalitate a societăţii.

Nu cred că dacă s-ar fi dorit să se revină la aceste salarii, nu cred că este corect ca dată de aplicare să fie iunie-iulie, adică exact în campania electorală. Din punctul de vedere al nostru, al profesorilor, noi am mai fost subiect electoral în 2008, când pe tema salarizării profesorilor s-a făcut toată campania electorală din 2008 şi au câştigat toate partidele mandate pe seama profesorilor, fie cei de la putere, fie cei din opoziţie. Fiecare a pozat într-o anumită ipostază, care i-a adus destule mandate, pornind tot de la salarizarea profesorilor„, a spus Liviu Axinte.

Acesta a precizat că această promisiune nu este credibilă, dat fiind faptul că este legată de campania electorală. Liderul LSI mai spune că, campania electorală ar trebui să aibă alte teme de dezbatere şi nicidecum revenirea la salariile bugetarilor.

De parcă în ţara asta ar fi numai a bugetarilor, iar alţi oameni nu ar mai exista. Nu trebuie să se întâmple aşa ceva. Noi am fost o dată subiect de campanie electorală şi nu mai dorim să fim„, a adaugat Axinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *