Peste 800 de candidaţi înscrişi pe posturile din învăţământ. Câţiva zeci respinşi, din cauza facultăţilor neacreditate

Daniel Cojocariu, inspector resurse umane ISJ
Daniel Cojocariu, inspector resurse umane ISJ

Bătaie pe posturile din învăţământ scoase la concurs în acest an. Peste 800 de candidaţi s-au înscris la concursul pentru ocuparea posturilor, care anul acesta va fi susţinut la nivel local, în 16 centre de examen. Lista nominală cu candidaţii a fost trimisă la Ministerul Educaţiei pentru validare, iar 20 de candidaţi au fost scoşi de pe aceasta pe motiv că facultatea absolvită nu este acreditată.

Din cele 16 centre au fost trimise listele nominale la Ministerul Educaţiei, iar de acolo aplicaţia a scos în jur de 20 de candidaţi, motivat de faptul că formele de învăţământ absolvite sunt neacreditate. Este vorba de absolvenţii din 2008-2009, la învăţământ distanţă„, a spus Daniel Cojocariu, inspector resurse umane în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Validarea listelor cu candidaţi se va face până pe 28 aprilie, urmând ca în lunile mai şi iunie să înceapă proba practică a examenului.

Cadrele didactice care s-au înscris anul acesta la examen pentru ocuparea unui post şi au susţinut definitivatul se pot folosi de notele obţinute la concursul din urmă.

La nivelul judeţului au fost scoase la concurs 141 posturi pentru titularizare şi 418 posturi complete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *