Mii de botoșăneni au dansat și au cîntat alături de Bere Gratis și Fără Zahăr în Centrul Istoric

Peste 2000 de botoșăneni au participat, sâmbătă seară, la concertele pregătite de municipalitate cu ocazia Zilelor Orașului. După  programul artistic de început întreținut de DJ Ruxy, botoșănenii au avut ocazia să-l asculte pe tânărul pianist, Bogdan Ota, devenit celebru în Norvegia.

Artistul și-a început recitalul chiar cu melodia cu care i-a uimit pe norvegieni la concursul „Norvegienii au talent”, după care au urmat două piese compuse într-un an și jumătate cât a locuit la Oslo plus o piesă compusă în Londra. Concertul a fost urmărit de primarul Cătălin Flutur care a venit însoțit de soția lui și doi dintre fii, Mircea și Cosmin, ambii alături, fiecare, de partenerele lor dar și de mulți profesori de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian”. Nici părinții tânărului pianist botoșănean nu au vrut să rateze primul concert al fiului lor la Botoșani așa încât au asistat, filmând chiar întregul său recital.

Pentru o parte din publicul aflat în Centrul Istoric concertul lui Bogdan Ota a fost unul mai puțin obișnuit, lucru dovedit prin manifestările gălăgioase și ușor iritante pentru cei care doreau să trăiască muzica artistului, dar și din reacția pe care a avut-o pianistul botoșănean după ce a coborât de pe scenă. „Ăsta-i Mozart!”, s-a auzit la un moment dat din public, în timp ce Bogdan își susținea recitalul.

„A fost fascinant, dar din nefericire nu am putut să ofer cât aș fi putut pentru că mulțimea era foarte colorată, agitată. Unii din față nu prea aveau răbdare, dar a fost frumos. Mulțumesc domnului Flutur pentru că datorită lui sunt aici. Am avut emoții foarte mari și sper acum să pot oferi publicului botoșănean un spectacol în alte condiții decât în aer liber”, a declarat Bogdan Ota.

Au urmat pe scenă băieții de la trupa Fără Zahăr care au înveselit la maxim atmosfera cu piesele lor ironice și pline de umor, dar și cu un dialog savuros și gustat din plin de public.

Bere Gratis a încheiat seara cu un recital incendiar din care nu au lipsit piesele lor cunoscute dar și o melodie nouă pe care trupa o va lansa pe radiourile din țară în maxim două săptămâni. Melodia se numește „Povestea mea” și, la Botoșani, a fost cântată pentru prima dată în aer liber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *