Prefectul judeţului cere primarilor să dea dovadă de înţelepciune şi bun simţ până la alegerile locale

Prefectul Cristian Roman
Prefectul Cristian Roman

Prefectul Cristian Roman a făcut un apel, marţi,către primarii din judeţ să dea dovadă de înţelepciune, de echilibru, de decenţă şi bun simţ în următoarele două luni, dat fiind faptul că se apropie alegerile locale. Apelul a fost făcut de prefect în cadrul unei şedinţe de intruire privind alegerile care se vor desfăşura pe 10 iunie.  El spune că administraţiile trebuie să lucreze, chiar dacă este campanie electorală.

Nu uitaţi, perioadă electorală sau nu, noi avem aceleaşi îndatoriri faţă de cetăţenii care ne-au trimis, fie pentru încă două luni sau pentru încă un mandat, acolo unde ne-au trimis să-i reprezentăm. Să nu vă răniţi între dumneavoastră într-atâta încât lucrurile să nu mai poată să fie îndreptate, încât rănile să nu mai poată să fie acoperite„, a spus Roman.

Acesta a dat drept exemplu două primării din judeţ, respectiv Corlăteni şi Manoleasa, unde au curs reclamaţii, unde bugetele nu au fost neaprobate, lucruri care nu au făcut bine comunităţii, a mai spus prefectul.

Haideţi să dăm cu toţii dovadă de maturitate…Eu am mare încredere în dumneavoastră. Majoritatae sunteţi la al doilea, al treilea, poate şi la al patrulea mandat şi, din acest punct de vedere, vreau să vă mulţumesc fără niciun fel de rezervă tot ce aţi făcut pentru cetăţenii comunităţilor dumneavostră„, a mai spus prefectul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *